O cruce de 25 de metri înălţime, ridicată în satul Molovata

Monumentul a fost construit cu sprijinul financiar al unui om de afaceri originar din localitate, dar şi al sătenilor.
La inaugurarea monumentului a participat şi preşedintele raionului dl Grigore Policinschi alături de cei peste 100 de enoriaşi prezenţi la slujba de sfinţire a crucii, oficiată de preotul din localitate transmite www.dubasari.md
 

„Am conectat-o la sistemul de iluminare stradală. Şi când se conectează iluminarea stradală atunci şi crucea luminează. Se vede de la o distanţă destul de mare, în satele din jur”, a spus primarul satului Molovata, dl Igor Brânză.


Monumentul a fost ridicat în această toamnă cu ajutorul localnicilor.

” Mulţumesc tuturor care m-au ajutat. Lucrătorilor care timp de o lună de zile au muncit cot la cot pentru realizarea acestei cruci”, a comunicat autorul proiectului, Victor Izman.


Oamenii spun că noua cruce va deveni un loc pentru pelerinaje.
Monumentul este al doilea ca înălţime din ţară după crucea din Nisporeni, ce are 35 de metri, iar valoarea proiectului constituie aproximativ un milion de lei.


 

sasa320


Total comentarii: 0

avatar